Femeile care nu pot sa comunice eficient cu partenerul lor (de multe ori pentru ca partenerul nu vrea sa auda, refuza comunicarea), se refugiaza in tacere. Incep sa vorbeasca din ce in ce mai putin si isi submineaza propriile afirmatii cu expresii de genul “nu stiu” sau ” nu mai sunt sigura”. Si, de atatea ori cand ar fi util pentru ele sa isi spuna parerea, pur si simplu nu o mai fac…doar tac!
Pentru ca aceste femei nu reusesc sa se auda vorbindu-le partenerilor lor, sunt incapabile sa isi mentina convingerile si sentimentele personale si aluneca, in schimb, in indoiala de sine in privinta legitimitatii propriilor trairi. Nu mai sunt sigure de ce gandesc, ce simt si daca felul cum se comporta este cel corect.
Ca sa impiedice ruperea definitiva a relatiilor sau casniciilor lor afectate, aceste femei fac toate eforturile de care se stiu capabile ca sa se conformeze unui ideal de feminitate in care spun ceea ce cred ca ar vrea sa auda partenerii lor, si astfel, devin false cu ele si cu ei chiar si in interactiunile intime, dizolvandu-se pur si simplu ca oameni. O realitate trista, dar destul de des intalnita, cea a femeilor care isi asuma o negare de sine masiva ca parte a cautarii intimitatii. Uita de ele, se fac ca nu se mai cunosc, pierd contactul cu autenticitatea lor, dizolvandu-se in cuplu, din dorinta puternica de a primi afectiunea dupa care tanjesc.

Stim ca nevoia noastra de indragostire porneste tocmai de la dorinta de a ne simti speciali si a ne cufunda intr-un tot fuzional cu un partener care, in ochii nostri de persoana beata de indragostire, pare sa fie cel in “mainile” caruia vrem sa ne incredintam cu totul, pana la a pierde limitele propriei identitati, contopindu-ne intr-un tot in care, la inceput, totul pare o incantare.

Abandonate trairilor si fara conturul propriei individualitati, pana la un punct, relatia poate functiona ca una compensatoare a nevoilor noastre fuzionale nesatisfacute. Dar pana la un punct. Cuplul nu este un tot fuzional asemenea relatiei mama-copil, un cuplu sanatos presupune relatia intima intre doi adulti autonomi.
Fuziunea este contopirea intr-un tot si o cautam pentru ca este maximul de securitate, intimitate si afectiune pe care il putem obtine si ne aminteste de relatia primordiala cu mama, o intimitate si tandrete dupa care alergam intreaga viata. Daca a fost o nevoie insuficient satisfacuta in acea perioada a copilariei timpurii, devine un miraj al cautarilor noastre in perioada maturitatii cand, nevoia infantila de a trai fuziunea, ne impiedica sa cautam relatii mature, in care, desi dorim sa ne pierdem, ramanem suficient noi insine ca sa reusim sa ne regasim si sa ne pastram individualitatea. In cazul in care nu reusesc, acele femei care se “topesc” in relatie, pot deveni victime ale unor barbati care isi vor exercita intr-un fel sau altul puterea asupra lor, anulandu-le identitatea si supunandu-le, de multe ori, propriilor lor dorinte egoiste.
Relatiile care au succes sunt, de obicei, cele in care puterea poate sa treaca de la barbat la femeie si invers, pentru a se adapta la diferitele imprejurari in care se afla ei impreuna si separat. Un joc al distribuirii puterii care ii face pe amandoi parteneri egali, cu nevoi, capacitati si implicari diferite dar de pe pozitii similare.

Din pacate, in realitate, lucrurile nu stau foarte bine, motiv pentru care, studiile arata ca depresia este mult mai intalnita la femei decat in randul barbatilor. In societatile occidentale, rata depresiei la femei fata de barbati nu variaza, ramanand constanta de 2 la 1.
Lumea e dominata de barbati si asta face sa le fie mai greu femeilor.
Dincolo de biologia care explica rata inalta a depresiei la femei, exista diferente biologice intre depresia barbatilor si cea a femeilor, exista si diferente sociale evidente intre pozitiile de forta ale barbatilor si ale femeilor.

Femeile ajung mai des sa sufere de depresie pentru ca traiesc intr-o lume a barbatilor, sunt mai des lipsite de drepturi de reprezentare. Lumea este dominata de barbati si asta face sa le fie mai greu femeilor.
Femeile sunt mai putin capabile fizic sa se apere, exista o probabilitate mai mare sa fie sarace, sa fie victime ale abuzurilor de toate felurile, sa sufere in mod regulat umiliri, exista o probabilitate mai mare sa isi piarda pozitia sociala din cauza semnelor vizibile de imbatranire, sa fie subordonate sotilor lor si ca atare, sa fie mult mai supuse riscului de a face depresie decat barbatii.
Adeseori femeile se simt deprimate, neapreciate, coplesite si se plang adesea ca nu au sfere independente in care sa se afirme si sunt impartite intre munca lor si casa.

Sunt studii care arata ca, pe ansamblul culturilor, la femei sunt mai mari procentele nu numai de depresie, ci si atacurile de panica si tulburarile de alimentatie, in vreme ce la barbati sunt mai mari ratele de incidenta ale autismului, ale sindromului deficitului de atentie si hiperactivitate (ADHD) si ale alcoolismului.
Responsabile ca structura, implicate in cresterea si educarea copiilor mai mult, solicitate uneori excesiv la munca, nemultumite de multe ori de relatia de cuplu unde nu reusesc sa se faca intelese, sa isi comunice si sa isi implineasca nevoile, femeile se confrunta cu un stres mare, care, uneori, pe unele dintre ele, le ingenuncheaza.

Forma dureroasa in care femeile pot fi ingenuncheate, este depresia. 
Nu orice suferinta si sa nu uitam ca, de-a lungul vietii, femeile si nu numai, traiesc multe suferinte, dar, nu orice durere este depresie!

Daca nu traiesti o suferinta personala din cauza simptomelor pe care le ai, printre care: tulburari de somn, lipsa apetitului si a placerii pentru viata si pentru ce iti facea inainte placere, sentimente de vinovatie, tristete profunda, lipsa de sens, nu ai depresie!

Dar, daca simti ca te poti incadra in categoria acelor simptome…nu sta pe ganduri! Solicita cat mai repede ajutorul unui specialist, psiholog sau psihiatru pentru a primi ajutorul de care ai nevoie. Cu cat te vei ajuta mai repede, cu atat vei scapa mai usor si mai eficient de aceasta problema!

Nu uita, daca e depresie, nu trece de la sine!
Daca simti ca te identifici cu acest tablou si totusi, cei din jur, in special partenerul tau de viata, nu vede neaparat o problema din faptul ca esti mereu trista, apatica, nu mai vrei sa iesi din casa, nu mai esti la fel de ingrijita, cocheta, cu dorinta de a iesi in oras, atunci e bine sa iei in calcul si varianta ca este posibil sa traiesti alaturi de un partener abuziv. Astfel de parteneri prefera femeile depresive si nu privesc depresia feminina drept simptomatica pentru ca le raspunde nevoilor egoiste de control si manipulare.
Femeile emancipate sunt cele care au mai multe sanse sa isi recunoasca, sa numeasca si sa isi trateze depresia. Fii una dintre aceste femei daca simti ca singura nu dai de cap problemelor cu care te confrunti! Nu este o rusine, este doar curajul omului suficient de puternic sa nu se lase ingenuncheat!

Distribuie si prietenilor...