Numeroase prejudecati, retineri, idei preconcepute, temeri irationale si colective impiedica persoanele in suferinta, cele care ar avea nevoie de ajutor, sa apeleze la psihoterapie. Tot ceea ce este asimilat domeniului psy, pastreaza, înca, in ochii marelui public, partea sa de umbre si mistere. Stigmatizarea suferintei psihice ramane importanta.

Adesea, oamenii se tem sa apeleze la o consultatie psihologica din trei motive: ca vor fi perceputi de ceilalti ca fiind ”nebuni”, ca aceasta ar fi o rusine fata de ceilalti si un esec in raport cu ei insisi sa-si marturiseasca esecul. Invingand teama, cu nesiguranta si usoara curiozitate, cel care solicita ajutorul psihologic in scop terapeutic, cauta sa descopere drumul spre sanatate.

Asimilat adesea cu ”un parcurs al luptatorului”, tratamentul psihologic provoaca un angajament activ din partea, atat a terapeutului cat si a pacientului. Un efort ce necesita energie, motivatie si implicare din partea celui ce trateaza cat si din partea celui tratat, acesta din urma dand dovada de perseverenta, rabdare si curaj pentru a-si infrunta temerile si evitarile obisnuite.  A trata si a te simti insotit in terapie incepe prin a asculta si a te face ascultat. E foarte importanta ascultarea activa, cea care il face pe pacient sa simta ca e ascultat cu atentie, ca este auzit si inteles.

Un rol semnificativ are si empatia, acea facultate a terapeutului de a se pune in locul celuilalt, de a pecepe ce resimte acesta, facand posibil efortul terapeutic al carui obiectiv primordial este schimbarea. O schimbare parcursa cu rabdare. Este nevoie de timp, de energie si de o anumita acceptare pentru a trece de la o viata organizata in functie de tulburari, la tulburari organizate in functie de V
iata.

In filmul vietii, rolul principal nu mai trebuie sa-l joace tulburarea, ci viata regasita (sociala, profesionala, afectiva), casting-ul nemaioferind tulburarii decat rolul secundar, apoi un rol de figurant si, in sfarsit, niciun rol.

Distribuie si prietenilor...