Nu suntem imuni la dezamagiri
Nimeni nu este imun in fata dezamagirii, a suferintei venite din vise care s-au spart in mii de cioburi la un moment dat.
Spuneam si cu alta ocazie…nu putem fi dezamagiti decat daca ne-am amagit. De multe ori o facem, fie pentru ca vrem sa ne agatam de fantasme, fie pentru ca proiectam dorinte si cautam implinirile prin altii sau prin situatii care, la un moment dat, ne scapa controlului nostru.
Increderea si dorinta care pun stapanire pe noi, ne fac vulnerabili la dezamagiri dureroase care sunt greu de acceptat, integrat si transformat in experiente din care sa invatam.
Cu toate astea, nu putem trai fara incredere si am fi cadavre vii fara dorinte.
Cand ne razboim cu dezamagirile, lupta o dam cu noi, nu cu ceilalti, nici cu viata care nu ne-a fost in favoare la acel moment… doar cu noi, cu neputintele noastre, cu dificultatea noastra de a accepta responsabilitatea pe care am avut-o in intregul proces, cu greutatea asumarii neimplinirilor, a orgoliului ranit, a fantasmelor spulberate si a viselor ciobite.
Luptam cu noi si cu intelegerea tarzie a unor semne pe care le-am ignorat din neputinta acceptarii realitatii, luptam cu dorintele care ne fac orbi la evidente, vrem sa credem mai mult decat ce vedem ca se intampla, luptam cu inima care sfideaza ratiunea si logica, luptam cu orgoliul nostru ranit, cu pierderea, cu insecuritatea necunoscutului si neincrederea asternuta odata cu experientele traite.
Experientele ne invata sa recunoastem semnele si sa le acceptam mai repede existenta, in viitor.
Cu fiecare noua renuntare, cu fiecare nou sfarsit, adunam experienta unor emotii care vin gramada, uneori in dezordine, creand haos pentru ca apoi sa se cearna si sa se aseze usor, decantand raul care se elimina pentru a lasa linistea urmelor vietii traite.
Nu putem evita dezamagirile pentru ca asta ar insemna sa nu traim, nu putem urma drumuri daca nu alegem cu curaj cararile care ne duc acolo unde ne simtim ”acasa”, nu putem castiga timp, impacare, viitor fara sa lasam in urma trecutul cu toate ale lui, niciodata doar bune sau doar rele si, cu fiecare astfel de alegere, rupem bucati din noi iar acolo, in carne vie, lasam sa creasca noi vlastare de speranta, pentru ca viata merge mai departe, cu fiecare nou pas, alta alegere, alte posibile amagiri si dezamagiri, alte multe impliniri sau nereusite… un tablou complex de viata traita si asumata in complexitatea ei vie, cu culmi de extaz si abisuri de suferinta.
Nu suntem imuni la dezamagire, la suferinta, la neimpliniri si foarte bine ca este asa! Ar fi o minciuna sa nu recunoastem asta sau o anormalitate sa pretindem altceva.
Suntem plamaditi din aluatul vulnerabilitatii la trairi de toate felurile si, tocmai in aceasta sta farmecul si blestemul nostru de muritori vii datorita trairilor noastre.
Numai ganduri bune! Aveti grija de voi si de toti cei dragi voua!
Aniela