…spun asta  si sigur cativa dintre voi veti spune ca este o prostie, ca doar va cunoasteti prea bine si stiti sigur ca nu aveti cum sa va mintiti. Jurati ca va spuneti adevarul de fiecare data, ca, de… o minciuna mica spusa altora hai ca mai merge, dar sa te minti chiar pe tine… exclus!

Raman la aceeasi parere. Ne mintim pe noi in fiecare zi si nu doar ca o facem, ne si place si mai mult, ne convingem cu atata insistenta incat cu greu mai reusim sa deosebim realitatea de iluziile tesute cu migala zi dupa zi.

Ne mintim pentru ca nu ne place adevarul despre noi, ne vine greu sa il suportam de multe ori, ne pune in ipostaze dificile,  ne obliga sa acceptam realitati pe care nu stim sa ni le asumam cu responsabilitate, ne mintim pentru ca este mai comod neadevarul si il preferam onestitatii care ne sta ca un spin in talpa.

Credem ce ne place sa credem despre noi, ne spunem povestile care ne convin, acceptam versiunile care ne aranjeaza mai bine in ochii celorlalti si mai ales in ochii nostri. Orgoliul nu ne-ar lasa prea usor sa acceptam ca suntem mai putin decat ne place sa aratam, ca alegem gresit mai des decat vrem sa vedem, ca fugim cu lasitate din fata realitatii mai des decat avem indrazneala sa recunoastem.

Ne mintim si ne mai dam oxigen pentru inca o zi ca sa supravietuim vietii sufocante in care traim. Ne mai agatam de cate o iluzie si ne mai construim cate o asteptare de care sa ne mai sprijinim inca o vreme pentru ca refuzam adevarul. Refuzam cu incapatanare sa ne vedem  ce nu ne place.

Se intampla uneori, ca langa noi, poate ca din intamplare sau poate nu, pe drumul nostru sa ne insoteasca persoane deschise sa ne arate parti din noi pe care refuzam sa le vedem, sa le admitem, sa le acceptam. Oglinda lor poate fi imaginea de care ne-am straduit atata sa fugim si ne trezim ca avem reactii dintre cele mai neasteptate. Ii uram pentru ce ne zic, ii alungam, ne suparam, plangem si continuam sa traim in fantasmele noastre acuzandu-i de barbaria de a ne spulbera amagirea pe care nu vedem decat ca pe o frumoasa salvare.

Sunt alte persoane care se intersecteaza cu noi care ne confirma amagirile desi poate le vad cu mai multa claritate decat reusim noi s-o facem si totusi aleg sa taca. Aleg sa-si protejeze imaginea lor, sa placa in continuare chiar daca pretul pe care noi il platim este trairea intr-o continua negare, minciuna, fentare a propriei existente. Vad si tac. Ceilalti vad si vorbesc.

Va intreb si va rog sa raspundeti cu sinceritate… pe care ii preferati? Pe care ii considerati prieteni? Pe cei care par critici, duri, nemultumiti, cei care va spun ce vad, cum vad cu gandul de a va oferi o oglinda care arata si altceva decat partea care va place s-o vedeti sau pe cei care vad dar aleg sa taca ca sa nu va supere, sa nu va nemultumeasca?

Atentie, insa… cautati sa nu va complaceti in a va spune minciuni care va plac! Acceptati orice varianta daca o considerati proprie voua. Nu exista raspunsuri corecte sau gresite, exista raspunsuri ce pot sau nu sa fie oneste. Ce spui: ”minte-ma frumos… imi place realitatea asa cum o vad eu!” sau spui: ”arata-mi ce vezi si poate eu nu zaresc, da-mi o palma sa ma trezesc, vreau si sunt dispus sa aud acum ce poate reusesc dupa multe experiente sa descopar abia peste inca mult timp!”

Tu ce alegi?

Numai ganduri bune! Aveti grija de voi si de toti cei dragi voua!

Aniela

Distribuie si prietenilor...