A fi psiholog inseamna in primul rand a fi om!
Am acceptat ca a fi psiholog inseamna in primul rand a fi om!
A fi psiholog, inseamna sa accepti ca ai tu propriile temeri, insecuritati, nelinisti, propriile intrebari cu si fara raspuns, propriile vulnerabilitati si fisuri, dileme ramase neelucidate.
Am inteles ca oamenii care vin la mine nu vor sa vada un om perfect ci un om viu. Un om care nu stie totul, nu poate oricat, nu reuseste orice. Este la fel, un om ca toti ceilalti, cu dreptul la propriile incercari cu reusite si erori, cu alegeri corecte, dezamagiri, vise, unele realizate, altele ramase neimplinite.
Si psihologul e om, nu are viata perfecta si uneori poarta povara asteptarilor nerealiste ale celor care il investesc fantezist cu o perfectiune imposibila.
Nu este un om care stie tot si poate ce tu nu poti, nu este o autoritate de nezdruncinat, egal cat de mult vrei tu, cel din fata lui sa il investesti cu aceasta putere ca sa iti para tie ratacirea ta mai putin nelinistitoare.
Si psihologul este om si, unii pacienti cand afla asta, se simt dezamagiti. Este mai usor sa isi traiasca viata prin procura, delegand responsabilitatea propriilor existente altcuiva si cerandu-i sa faca cele mai intelepte alegeri…ca doar de aia e psiholog, el stie si poate, trebuie sa stie si sa poata, ca de aia mergi la el! Este magulitor sa te stii asa important in viata cuiva, sa te gandesti ca poti fi creator de destin. Dar doar atat, un motiv de incantare pentru ego. Dincolo de asta, ramane realitatea.
Eu am decis sa fiu mai putin importanta in fantezia altora si suficient de importanta pentru mine incat sa-mi ingadui libertatea de a fi congruenta cu mine si sa ma comport autentic.Atat ca om cat si ca profesionist. Mi-am asumat onestitatea cu mine si am afirmat-o. Am recunoscut in primul rand in fata mea cat pot si cand nu mai am resurse…emotionale, pentru ca un astfel de job te provoaca la daruire emotionala, la rezonanta, implicare si consum, pentru ca insotirea nu este usoara. Atunci cand ai de dus propriile poveri, trebuie sa iti asumi cand nu mai ai resurse si pentru poverile altora. Si,in viata mea, ca a oricui altcuiva, am avut provocarile mele, poverile mele. Am trecut prin situatii in care a trebuit sa accept ca nu stiu, nu pot si m-am luptat, la fel ca oricine, cu nestiinta, neputinta, indoiala, confuzia, nelinistea si dificultatea de a lua decizii si a infrunta necunoscutul. Nu am ales mereu corect si nici nu am fost ferita de erorile cu care toti ne confruntam. Am trait si traiesc dileme, am propriile mele incertitudini si framantari, iar faptul ca sunt mai constienta, atenta la universul meu interior, faptul ca poate cunosc mai multe despre mecanismele implicate, ca pot gasi mai usor explicatii, nu ma tine la adapost de probleme, nu ma face invulnerabila. Dimpotriva! Asa ca, am ales sa-mi accept vulnerabilitatea, mi-am ingaduit sa fiu slaba, sa imi admit greselile si imperfectiunile propriei mele vieti, sa accept nereusita propriei mele existente si alegerile ce urma sa le fac cu indrazneala si apoi sa imi asum toate consecintele. Cele mai de temut…cele necunoscute. Dar nu aveam cale de intors. Am inteles de-a lungul timpului ca, singurul drum ce nu duce spre compromisul cu mine, este acela de a alege tot ce ma face sa ma simt autentica, indiferent de pret. Si sa merg inainte ca sa gasesc raspunsul intrebarii “cine sunt eu?”. Un raspuns pe care il tot completez cu noi nuante.
Imi ingadui in fiecare zi un frumos cadou, cel de a-mi permite sa fiu un om ca toti ceilalti in ciuda asteptarilor fanteziste presupuse de un job fermecator, incarcat de mister si fascinatie care, uneori te copleseste de responsabilitate, dincolo de limita permisa.
Acum, primesc oamenii cu mai multa toleranta si intelegere, le ofer mai multa incredere si ei ma rasplatesc cu si mai multa in schimb.
Vulnerabilitatea mea asumata pe mine ma umanizeaza si pe ei ii securizeaza.
Indraznesc sa fiu autentica cu mine si sa ma exprim deschis in relatie fara sa creez nicio aparenta. Cei care imi fac onoarea sa ma caute, descopera in mine un partener onest de dialog, un om ca si ei cu care pot construi o relatie calda, de incredere, respect, intelegere si acceptare neconditionata.
Cand am reusit sa ma simt bine cu mine ca om, am reusit sa fiu si un profesionist mai bun, mai sincer, mai aproape de cei care, expunandu-si vulnerabilitatea, mi-au facut maxima dovada de curaj si incredere pentru care le port mereu recunostinta.
Fiind oameni deschisi unul spre celalalt, intr-o relatie securizata, putem descoperi cai spre alinare!
Am cea mai frumoasa meserie, fascinanta si provocatoare deopotriva, pentru ca, pentru fiecare intalnire cu celalalt, trebuie sa fiu pregatita pentru intalnirea cu mine…o intalnire unde nu-mi permit decat sa fiu sincera si autentica, asa cum va indemn si pe voi sa fiti!
Numai ganduri bune! Aveti grija de voi si de toti cei dragi voua!
Aniela