”Am 34 de ani, sunt divortata, sunt intr-o relatie stabila de 2 ani si doresc sa va impartasesc experienta mea la psiholog. Desi dateaza de mai multi ani in urma, inca o am proaspata in memorie caci adesea ma gandesc la beneficiile pe care mi le-a adus, iar la prima ocazie pe care o voi avea, voi merge din nou la cateva sedinte pentru a face o reimprospatare.

Ca multi altii, am ajuns la cabinet din disperare, confuzie si din nevoia de a-mi imbunatati viata si de a intelege ceea ce mi se intampla caci nu reuseam sa mai accept ca toate intentiile mele nobile sa fie desconsiderate, ba chiar interpretate impotriva mea. Veneam dupa o despartire care ma durea enorm, caci investisem in ea tot ceea ce am putut,  iar partenerul meu ma parasise “in liniste “. Cu toate ca aveam prieteni si oameni care sa imi asculte durerea, mi-am dat seama ca acestia imi vor oferi cel mult din timpul si toleranta lor, insa, nu ma pot ajuta cu acel sfat care sa ma lumineze si sa imi schimbe viata asa cum imi doream, respectiv sa imi aduca partenerul inapoi asa cum speram.  Cum nu mai fusesem niciodata la psiholog,  nu aveam nici o asteptare caci nu imi puteam imagina cum se desfasoara sedintele.  Destul de repede  mi-am dat seama ca, daca am o atitudine receptiva, cu adevarat timpul si banii investiti vor aduce roade bune.

Si astfel, am decis sa iau in calcul discutiile din cabinet, precum si intrebarile care imi ridicau indoieli cu privire la valorile in care credeam si pe care le respectam cu mare strictete, caci faceau parte din identitatea mea. Intrucat pierdusem mult si consideram ca nu pot pierde mai mult, am acceptat provocarea indoielilor si am ajuns la concluzii la care nici nu m-as fi putut gandi inainte. Ele mi-au dat lumea peste cap, caci am inteles cum valorile si reperele primite de la parinti si de la cei care mi-au fost aproape in copilarie si in adolescenta nu se incadreaza in lumea in care am ales eu sa traiesc. Modul de a intelege o problema si de a-i gasi solutii, asa cum mi-a fost transmis, nu se plia pe contextul in care am ales sa ma aflu.

Bineinteles ca aceasta schimbare radicala nu se intampla tuturor persoanelor care ajung la cabinet,  pentru ca nu toti au de schimbat asa de multe aspecte cum am avut eu. Si chiar le doresc din inima tuturor sa aiba de schimbat numai foarte putin pentru a fi fericiti si a se simti multumiti cu viata pe care o duc. Eu ma numar printre cei care au avut nevoie de cineva din afara familiei, care sa ma invete sa nu mai tin strans de o identitate pe care aveam iluzia ca o am, caci ma va duce din nou la nefericire,  caci un model de gandire nu poate atrage alte rezultate, daca ceea ce a atras pana atunci a fost mai putin fericit. Marele semn de intrebare a fost: “cum sa imi dau seama care sunt sabloanele negative de gandire, la care trebuie sa renunt si care sunt cele care trebuie sa ramana? ”

Raspunsul la intrebarea aceasta l-am gasit de la psiholog. De atunci viata mea trece prin screening-ul acesta, caci mereu imi pun intrebari cu privire la modul meu de a vedea lucrurile. Viata mea s-a schimbat radical iar procesul de curatare a ceea ce nu imi e favorabil  dureaza si in ziua de azi. De multe ori am impresia ca gandesc lucrurile intr-un fel avantajos mie si starii mele emotionale pozitive si de abia foarte tarziu imi dau seama unde gresesc. Acest lucru ma ajuta sa inteleg ca mai am multe de invatat dar si ca am progresat mult caci situatiile acestea, unde gresesc astazi, sunt mult diferite de cele care m-au trimis la cabinet. Acum, simt ca nu ma mai lupt cu primele litere ale alfabetului ci ca am strans in caietul meu de caligrafie a vietii mai multe litere care ma ajuta sa imi scriu viata asa cum aleg eu, cu rezultatele alese de mine si nu reproduc la dictare o viata intonata de sabloanele mostenite de la altii,  a caror experienta de viata o respectam ca la carte, caci lor le datoram viata,  cresterea,  educatia.

Din pacate, mi-au trebuit multi ani sa inteleg ca multe lucruri ale parintilor trebuie luate doar orientativ si nu ad literam daca doresc sa imi fie de folos. A trebuit sa platesc scump ca sa inteleg ca, daca ceva aduce fericirea cuiva, nu i-o va aduce automat si altcuiva, caci intre cele doua sunt multe variabile. Parintii mei sunt oameni fericiti si multumiti in lumea lor si mi-au vrut mereu cel mai mare bine din lume, de aceea mi-au transmis ceea ce i-a facut pe ei fericiti. Din pacate, eu nu am putut sa disting lucrurile inainte de a face greseli si de a plati. La inceput nu intelegeam de ce lucrurile nu mergeau bine,  apoi am dat vina pe cei care m-au invatat anumite lucruri, ca sa imi dau seama repede ca a-i judeca pe ceilalti nu este nici productiv, nici constructiv, caci nu imi ofera solutii. In schimb, am invatat sa nu mai privesc niciodata la problema ci sa ma concentrez asupra solutiei caci economisesc multa energie si timp.

Am invatat diferenta intre constructiv si distructiv sau functional si disfunctional si am capatat curajul de a opta pentru situatii functionale. De aceea am avut curajul ulterior sa renunt la prietenii care nu ma construiau emotional si chiar la locul de munca bine platit,  caci nu ma regaseam emotional acolo unde eram. Acum am un loc de munca mult mai bine platit si un partener de care sunt mai mult decat foarte multumita pentru ca el nu e doar iubitul meu ci si cel mai bun prieten care ma intelege, ma sustine si ma consiliaza, la fel cum procedez si eu cu el. Suntem impreuna pentru ca am ales sa avem o abordare constructiva si pasnica care sa ne asigure o stare emotionala de bine. Identificam si eliminam ceea ce nu ne construieste si ceea ce ne distruge pacea launtrica si starea emotionala de bine si seninatate.

In viata aceasta nu as mai dori si nu as mai putea fi impreuna cu acel baiat care m-a parasit cu ani in urma, desi este un om minunat. Desi l-am iubit foarte mult , niciodata nu am trait alaturi de el aceasta pace pe care o traiesc acum. Despartirea a fost dureroasa dar am invatat sa dau drumul lucrurilor care nu ma fac fericita si sa nu le regret.

Cel mai greu a fost sa dau drumul ego-ului meu construit pe ceea ce venea din exterior,  sinelui fals care se lupta sa mentina statusul quo,  amenintandu-ma mental ca ma voi pierde, daca dau drumul lumii pe care o stiam atat de bine si care ma reprezenta. Infruntandu-mi mintea, insa, cu rezultatele dezastruoase la care ma adusese, aceasta a inceput incet, incet, sa isi piarda din intensitate caci nu mai avea asa de mare sustinere. Dar am avut nevoie de curaj si de vointa. Am avut nevoie sa devin surda la vocile din jurul meu, care faceau parte din lumea de care incercam sa ma desprind. Dar am reusit si acum, merg mai departe fericita ca am facut acest pas.” R. P.

Distribuie si prietenilor...