Dincolo de multele avantaje pe care le poate oferi viata alaturi de un psiholog, aceasta devine o mare provocare pentru cel care vrea sa ii fie alaturi in viata privata, in intimitate.

Dincolo de motivatiile, la fel, mai mult sau mai putin constientizate, ale alegerilor pe care le face un psiholog in legatura cu partenerul de viata, omul de langa, este cel care vede si cealalta perspectiva a persoanei psihologului.

In general, familia acestuia, este cea care seara, la incheierea activitatii, se intalneste cu un om secatuit de energie, uneori absent sau lipsit de puterea de a mai fi atent sau concentrat, obosit emotional, care mai are putina rabdare si ca atare trebuie sa aiba rabdare de oferit pentru a-l ajuta sa se intoarca din povestile atat de colorate ale vietilor celorlalti, la propria poveste de viata. O tranzitie care nu se face foarte usor si repede, dar…se face.

Cel apropiat in viata privata a psihologului-terapeut, are nevoie la randul lui, de resurse de rabdare, intelegere si multa daruire, pentru ca, intors din cabinet, psihologul ramane cu un gol emotional si de atentie, pe care are nevoie sa il completeze cu atentia si afectiunea celui de langa.

Desi relatia cu un psiholog, poate fi bogata datorita profunzimii si autenticitatii in comunicare si traire la care se poate ajunge cu acesta, poate fi si extrem de solicitanta pentru partenerul de viata.

Un psiholog este, in primul rand prin natura profesiei, un om cu o structura psiho-emotionala deschisa permanent spre evolutie, aprofundare, constientizare, intelegere si schimbare. Nevoile lui de intelegere si patrundere a universului emotional si in viata lui privata, pot fi percepute drept obositoare si prea solicitante pentru un partener cu o altfel de structura. Preocuparea constanta a psihologului spre analiza, spre aprofundarea unor trairi peste care, multi altii trec mult mai usor, poate fi greu de digerat si suportat. Viziunea asupra vietii, valorile dupa care se conduce si sensul pe care psihologul-terapeut il acorda propriei existente, pot fi percepute drept solicitante si de neinteles.

Abilitatile de comunicare, empatia si caldura emotionala, fac din psiholog o persoana rezonanta emotional si dorita pentru capacitatea sa de daruire si asumare a responsabilitatii pentru ajutorarea celuilalt, motiv pentru care, chiar si in viata privata, poate atrage persoane care, ii doresc prezenta pentru ce are de oferit, lucru destul de nesanatos pentru psihologul-om in viata lui privata, daca este depistat prea tarziu.

Pe de alta parte, dorit ca om pentru ceea ce are de oferit cel care, conform profesiei, este psiholog, s-ar putea sa ofere o surpriza. Ca om, sa aiba nevoi ca toti oamenii si, uneori chiar mai accentuate, din cauza golului cu care ramane dupa ce ofera in cabinet. Si, desi este un om sensibil, cald, empatic, responsabil, intelegator si tolerant ca structura, psihologul din cabinet, acasa sa devina omul vulnerabil, cu nevoi accentuate de atentie si afectiune, mai putin rabdator si tolerant, care are nevoie de grija si protectie, de sustinere si daruire pentru a se incarca de resurse. Asa se intampla ca, de multe ori, cei care fac transferul in cabinet asupra terapeutului investidu-l cu aceste calitati aproape ”supraomenesti”, se pot trezi coplesiti de dezamagire cand constata ca, dincolo de cadrul cabinetului, psihologul nu este decat un om…un simplu om plin de vulnerabilitatile si fragilitatile presupuse de propria structura, istorie si poveste de viata.

Echilibrul vietii alaturi de un psiholog, este greu de gasit. Contributia celuilalt la construirea armoniei intr-o relatie de cuplu cu un psiholog-terapeut, difera in functie de multi factori si combinatia acestora este destul de greu de realizat, dar nu imposibil.

Daca se intrunesc particularitatile cu cele mai bune sanse de armonizare, se pot naste povesti frumoase…solicitante, dar frumoase iar viata alaturi de un partener psiholog-terapeut sa fie una plina de farmec.

Distribuie si prietenilor...